Ea imi zice ca l-a iubit de la primul "da-te-n pula mea, dansezi?".

In prima vara a relatiei ea il alinta cu "dobitocule" si el cu "proasto", si niciunul din ei nu s-a prins in timp util ca era perfect adevarat.

In prima iarna a relatiei el, la o petrecere, a intrat in baie peste o dragutza domnishoara intreband simplu "ne futem?". In noaptea aia ea l-a lasat sa dorma pe balcon, el beat pula fiind, si, cu ultima farama de compasiune, a aruncat o patura peste el ca sa nu-l gaseasca tzeapan a 2-a zi. El n-a racit dar n-a uitat. Nici ea.

S-au despartit.

S-au impacat.

In a 2-a vara a relatiei el a plecat singur la mare si nu a sunat 2 zile. Cand s-a intors, ea a cautat in telefonul lui o explicatie a racelii cu care observa ca era tratata. A gasit-o. L-a confruntat. El a raspuns simplu "te iubesc". Intr-un mail. Ea a crezut. El n-a crezut.

S-au despartit.

Ea a plans, el a futut.

S-au impacat.

In a 2-a iarna a relatiei el s-a mutat la ea. Ea s-a reindragostit progresiv si iremediabil. El la fel de progresiv si iremediabil dar invers proportional.

In a 3-a vara a relatiei el a spus simplu "m-am plictisit". Ea a spus la fel de simplu "muta-te". El a spus "bine" dar nu s-a mutat. Intr-o seara el a disparut. Ea a sunat si el a raspuns accidental. Ea a auzit tot ce se intampla intr-un alt pat din alta casa. A clacat, desi teoria spunea ca ei nu mai sunt un cuplu. El s-a mutat.

Ea a plans, el a futut.

Ea a plans, el a futut.

Ea a trecut un ocean, el a trecut pragul psihologic.

Ea a decis in favoarea cinismului.

El a decis in favoarea psihoterapiei.